Cum weekendul asta am fost maimutica de servici si hotelul a fost arhiplin am ajuns acasa sambata noapte pe la doua. Dar cum ieri si azi am fost libera de Eid Al Adha mi-am propus sa dorm cat incape.

Am visat ca vorbeam cu mama. Undeva in departare se auzeau mugete de elefanti speriati. 'Imi amintesc ca mi-ai spus despre elefantii maltratati in vecinatate, dar este prima oara cand ii aud si constientizez ce se intampla. Oare de ce nu i-am auzit pana acum?' am intrebat-o pe mama in vis.

Undeva la marginea visului am inceput sa realizez ca mugetele respective veneau din lumea reala si creierul meu buimacit de somn incerca din rasputeri sa le dea un sens. La inceput am crezut ca e un barbat ce striga din toti rarunchi - un scandal in familie? O cearta de betivi? Doamne sa fie o crima la mine in bloc?

Pe masura ce m-am trezit mi-am dat seama ca sunt totusi sunetele unui animal. Un muget de capra. Nu, nu un behait, mugea pur si simplu.

O capra pe balconul vecinilor mei de jos mugea cu un glas plin de frica, de teroare si disperare.

Ieri a fost zi de sarbatoare la musulmani. Ziua de sacrificiu. Ziua cand se taie capra. O crima avea sa se petreaca la mine in bloc, si capra stia ca urmeaza sa fie taiata.

Disperata de somn am facut plangere la paza blocului. Ca urmare vecina a iesit sa linisteasca capra ale carei sunete s-au calmat.  Insa nu am reusit sa adorm. Am anumite momente de empatie, si din nefericire devenisem empatica cu ... capra. Nu, nu sunt vegetariana si probabil ca daca mi s-ar pune o friptura de capra in farfurie as manca-o fara nici un fel de greata. Dar tipetele alea disperate care m-au trezit din somn mi-au creat o senzatie de frica si groaza. Cu siguranta nu la fel de intense ca ale animalui dus intr-un mediu nefamiliar in asteptare de a fi macelarit, dar undeva la limita spatiului meu emotional percepeam teroarea acestuia.

Nu stiu unde a fost produs omorul pentru ca mi-a fost teama sa ma uit, dar cred dupa sunete ca s-a intamplat undeva in casa si nu sub balconul meu. Am fost atat de ravasita de soarta caprei incat nici nu i-am facut o poza – eu care pozez toate ciudateniile intalnite in orasul asta.

Dupa omor frica a incetat, dar galagia s-a reinstalat - vecinii vorbind tare la telefon, copii tipand, sunete de ciocan folosit probabil la transarea carnii.

I-am urat pe vecinii mei profund atat pentru chinuirea si uciderea caprei cat si pentru ruinarea somnului meu dupa care tinjam atat. M-am gandit la ei in tot felul de termeni peiorativi: tarani needucati care nu stiu normele vietii la bloc, barbari necivilizati.

Dupa ce mi-a mai trecut furia am inceput sa ma gandesc ca de fapt sunt o mare ipocrita. In fond si la urma urmei nu de mult bunicii mei taiau purcelul de craciun si mielul de pasti. E adevarat ca in propria curte si nu intr-un bloc unde stau cu chirie. E adevarat ca nu imi facea mare placere ritualul si ca nu am gustat miel in toti anii aceea cand ii vedeam sacrificati. Dar nu m-am gandit niciodata la bunicii mei ca fiind 'barbari necivilizati' sau 'tarani needucati'. Dimpotriva am admirat intotdeauna puterea lor de a tine o gospodarie la tara, de a fi capabili sa creasca si da sa sacrifice animale. Desi usor infricosator si respingator ritualul sacrificiului a fost intotdeauna fascinant. Si apoi intr-o lume a lui 'mananca sau esti mancat' empatia pare a fi mai mult un handicap decat o calitate.

Am vazut cateva filme americane in care acest sacrificiu al caprei este privit ca barbaric, ba chiar satanist.

Sacrificiul este un obicei stravechi cu profunde semnificatii religioase. Anticii practicau tot felul de sacrificii, inclusiv cel uman.

Egiptenii sacrificau si ei un miel pentru sarbatorirea zeului Amon – zeu cu chip de berbec

In Vechiul Testament Avraam este gata sa isi sacrifice singurul fiu pe altarul Domnului. Fiul este crutat si un berbece este jerfit in schimb la porunca lui Dumnezeu.

Evreii jerfeau miei in ziua de pasti in amintirea exsodului. Pentru a fi feriti de ultima plaga pe care Dumnezeu a trimis-o egiptenilor – moartea primilor nascuti – evreii au sacrificat un miel si uns pragul usii cu sangele acestuia.

Desi pentru crestini jerfa suprema a fost infaptuita de insusi Isus Christos anuland asfel necesitatea aduceri altor jerfe, an de an crestinii sarbatoresc invierea Domnului jerfind un miel. Crestini au dat o semnificatie noua unui obicei stravechi – jerfa mielului simbolizand in acest caz jerfa lui Christos – Mielul Domnului.

In Ziua Sacrificiului (Eid Al Adha) musulmani comemoreaza sacrificiul lui Avraam. Sacrificiul berbecului care a inlocuit unicul fiu al lui Avraam pe altar. In conceptia musulmana unicul fiu la vremea sacrificiului era Ishmel iar nu Isac asa cum percep evreii si crestinii. Animalul sacrificat este impartit in trei: o parte pentru familie, o parte pentru rude, prieteni si vecini, o parte pentru saraci.

Schimbarile demografice actuale ce prezinta o tendinta de urbanizare accelerata limiteaza resursele necesare practicarii acestor ritualuri religioase.

Valoarea religioasa a ritualui se pierde prin inlocuirea sacrificiului propriuzis cu o bucata de carne de miel cumparata de la macelarie.

Lasand la o parte aspectul religios, din punct de vedere nutritiv conceptul islamic de halal este extrem de sanatos. Bunicii mei cresteau animale in mod traditional in propria gospodarie (organice cum se spune acum) si le sacrificau prin taiere si scurse de sange. Industria alimentara moderna 'civilizata' ne vinde la niste preturi din ce in ce mai mari animale ingrasate fortat (genetic, cu hormoni, sau cu alimente pe care animalul nu le mananca in mediul natural - porumb). Animale ce sunt electrocutate in conditii mizere. Empatizez cu aceste animale? Nu! Nu empatizez, doar le mananc. De ce? Nu sunt ucise sub balconul meu.

Pot sa imi condam vecinii ca de 'pastle' lor efectueaza un act religios important. Ca vor sa puna pe masa copiilor un aliment traditional, natural si relativ sanatos? Cat trebuie sa sacrificam din traditii si cat trebuie sa ne indepartam de modul nostru naturalde a exista ca sa traim 'civilizat'?

Eid Al Adha - Semnificatii
Eid Al Adha - Pregartiri
Mielul pe masa românilor

Ieri a fost Ziua Internationala a Pamantului!

Strang separat tot ce am de aruncat din plastic si hartie. La sfarsit de saptamana le pun in masina si le duc la supermarketul din colt unde sunt puncte de colectare. Sting lumina cand nu e necesara si folosesc colile de hartie pe ambele parti innainte de a le trimite la reciclat.

Totate astea mi se par un lucru insignifiant, aproapte inutil. Si nu, nu cred ca adunate actiunile ecologice facute de mine, de tine, de Gicu de la frizerie si de Rodica din Pantelimon, ajuta la ceva. Chiar daca 80% din populatia globului ar recicla si economisi (ceea ce nu se intampla cu siguranta) nu ar fi mare lucru.

Toti murim cate putin incet incet o data cu planeta de la un singur experiment nuclear facut de un singur guvern, un singur accident petrolier declansat de neglijenta unei singure companii, un singur razboi cu arme chimice si biologice. Atata timp cat baieti astia care se joaca de-a marii conducatori si magnati nu realizeaza ca nici ei nu traiesc pe Marte, joaca mea de a sorta gunoiul nu are nici cea mai mica valoare.

Pana si siteul care promoveaza Ziua Internationala a Pamanutlui este sponsorizat de o companie care se ocupa de forme de plata pentru statiile de benzinarie din Kuwait -  lupul in haina de oaie.



Sunt companii care se bat cu pumnul in piept ca sunt adepti de principii ecologice. De exemplu multe hoteluri nu schimba zilnic cearceafurile in camera decat daca li se cere special acest lucru ca sa nu ucida planeta cu detergenti. Nici prin minte nu le-a trecut celor ce administreaza hotelul respectiv ca vor reduce din costuri ca urmare a acestor standarde ecologice, nuuuuu ei au avut numai binele planetii la suflet. Nu am auzit de hoteluri care sa cumpere detergenti biodegradabili si sa revina la spalatul zilnic de cearceafuri. Supermarketurile nu mai dau pungi de plastic gratuit pentru cumparaturi, nuuu nu ca sa mai faca ceva bani din vanzarea de pungi, ca sa salveze planeta cu siguranta.

Eu una am lasat pisicul pe intuneric ieri pana la unu noaptea, nuuuu nu pentru ca am avut treaba in oras si am alergat de colo colo la cumparaturi cu o prietena, nuuuu, ci pentru ca am vrut sa contribui la sarbatorirea Zilei Internationale a Pamantului. Ma lasi cu d’astea.

Pana una alta, continui sa pun plasticul si hartiile in gunoi separat. De ce? Nu am nici cea mai mica idee, probabil ca sa ma simt eu mai bine cu ideea ca am facut ceva ca sa salvez planeta...

De Paste

De Paste Dubaiul s-a imbracat in rochita roz cu accente mov si dantela alba. Si-a dat cu parfum floral cu o tenta aspra adusa de briza sarata a marii. Si si-a pus fluturasi in par.

Oglinda oglinjoara cine o are pe cea mai mare...

Grecii antici credeau ca zeii sunt invidiosi si razbunatori. Lucruri teribile il astepta pe cel ce era destul de smintit incat sa ii sfideze pe zei.

Babilonienii s-au apucat sa constuiasca un turn ce avea sa ajunga pana in ceruri. Turunul facut pentru faima costructorilor si nu pentru slava domnultui la suparat atat de tare pe Iahve incat le-a incalcit graiurile ca sa nu se mai inteleaga si sa nu termine turnul.

Unchiul meu a remarcat cum Burj Khalifa (fostul Burj Dubai) seamana cu turnul babel. Uimitor graiurile sunt deja amestecate in Dubai.

Dar obsesia de a obtine faima prin constructia unor lucruri uimitoare este putin inspaimantatoare in Emirate. Exista o competitie acerba pentru cine o are mai mare.

Cea mai inalta cladire – Burj Khalifa,

cel mai mare mall – Dubai Mall,
cel mai inalt hotel – Rose Rayhaan,

cea mai mare insula facuta de om – Palm Jumeirah,

cel mai mare port facut de om – Jebel Ali.

Pe cand locuiam in Sharjah am sesizat cum fiecare cladire care se inalta trebuia sa fie mai inalta decat cea de langa ea, iar urmatoarea si mai inalta.

Venind din Romania primul meu gand a fost la cutremur, mai ales ca la inceput am locuit la etajul 24. “Ei, aicea nu sunt cutremure.” mi s-a spus. Si asta mi-a amintit de o emisiune de pe Discovery care facea o paralela intre niste ruine egiptene ce indicau aparitia unui cutremur devastator intr-o zona in care oamenii nu se asteptau la cutremure si New York unde nu se asteapta cutremure devastatoare. Si chiar in primul an pe care l-am petrecut in Emirate am avut parte o vaga zgaltiala – efect al unui cutremur de peste golf, in Iran.
Titanicul a fost votat cel mai prost film din istroie, mie mi s-a parut absolut fantastic din mai multe motive, unul dintre ele fiind surprinderea acestei extravagante a omultui de a-si arata maretia si puterea asupra mamei naturi, care nu inceteaza sa ne arate totusi cat de mici si insignifianti suntem. Cea mai mare nava de pasageri pe timpul alcela era considerata de nescufundat. Logodnicul lui Rose afirma: “It is unsinkable. God himself couldn't sink this ship.” Rose in schimb recunoaste ca toti acesti oameni din innalta societate care se cred giganti sunt mai mici decat firele de praf daca e sa privim din perspective divinitatii: “They're such small people, Jack... my crowd. They think they're giants on the earth, but they're not even dust in God's eye. They live inside this little tiny champagne bubble... and someday the bubble's going to burst.” In timpul scufundarii oamnii priviti din innaltul cerului au aspectul unor furnici disperate care alearga in toate directiile fara nici un fel de noima.
Cand consturiesti cel mai mare…orisice…este doar o chestiune de timp pana cineva se va trezi sa constuiasca si mai mare si sa iti smulga laurii de pe frunte, si atunci totul trebuie terminat in graba si demarat la viteze maxime fix percum Titanicul. Sau precum Burj Khalifa care la o luna dupa deschidere a trebuit sa suspende vizitele puplicului pe puntea observator pentru reglarea unor probleme tehinice dupa ce un lift cu 15 visitatori a ramas blocat timp de o ora. Din fericire spre deosebire de Titanic nu au existat victime. Incidentul insa demonstreaza faptul ca cel mai mare desi asigura faima este departe de a fi cel mai bun, cel mai frumos sau cel mai rezistent.

“In šā’ Allāh” inseamna in Araba – “dupa (sau cu) voia lui Dumnezeu”. Acest termen se foloseste frecvent. Cateodata termenul este folosit excesiv si mai mult pentru a maska erorile umane sau pentru a evita responsabilitati. La intrebari de genul “Poti sa faci asta maine?” daca raspunsul este “Inshallah” in loc de un clar da sau nu este foarte probabil ca treaba sa nu fie facuta a doua zi responsabil fiind numai Dumnezeu ca persoana respectiva nu a facut ceea ce trebuia sa faca. Daca cineva insa zice “Parintii mei ma vor vizita maine, Inshallah” este foarte probabil ca acea persoana il roaga pe Dumnezeu sa ii protejeze parintii ca ei sa ajunga cu bine a doua zi cand sunt programati sa vina. Cine stie, poate ca aceasta consideratie a divinitatii in tot ceea ce fac ii protejeaza impotriva calamitatilor distructive asupra manifestarilor arhitectonice supraorgolioase. Ramane de vazut.


Am senzatia ca cineva ar trebui totusi sa le spuna baietilor astia, si daca stau sa ma gandesc bine cineva trebuie sa le spuna baietilor in general ca dimensiunea contaza, dar ca dimensiunea ideala nu este neaparat cea mai mare…

Tribul in lumea moderna

Doua petreceri separate se organizeaza pentru sarbatorirea unei nunti in lumena araba – una pentru baieti si una pentru fete. Pot avea loc in aceeasi zi sau in zile separate. Petrecerea distractiva este cea a fetelor, participantele isi expun cele mai frumoase rochii si bijuterii, au parte de life entertainment, danseaza, manaca tot felul de bucate alese. O canapea somptuasa este pregatitia pe scena unde mirii vor domni ca regle si regina zilei.

Petrecerea barbatilor este mult mai plicticoasa. Participantii stau pe scaune intr-un cerc – invitatii din familia miresei sunt prezentati mirelui. Mai rar se organizeaza dansuri de barbati ca in filmuletul de mai jos de pe youtoube:

Saptamana trecuta unul dintre clientii mei m-a anuntat ca se insoara si a intrebat daca pot sa ii ofer o locatie pentru nunta. “Cati invitati planuiesti sa ai?” l-am intrebat eu. “Pai familia sotiei mele este foarte mare si importanta – probabill 5000 iar familia mea cam tot atat. Bineinteles vor fi doua petreceri pentru femei si barbati deci aproximativ 5000 de ficare.”

“5000?” Probabil ca socul se citea pe fata mea. “Nu cred ca exista vre-un hotel care sa aiba o sala atat de mare. Ali a inceput sa rada. “Mda, nu exista, fratele meu a facut nunta in complexul expozitional”
“Aaa” mi-am revenit eu “nu m-am gandit la asta, complexul expozitional pote sa ia 5000 de invitati, chiar mai multi.” Si dintr-odata m-a lovit curiozitatea.
“Petrecerea femeilor pare sa fie o distractie pe cinste, dar cea pentru barbati, scuza-mi ignoranta, dar mie imi pare o plictiseala totala.” “Ei bine, petrecerea respectiva are un rol social care intareste legaturile dintre familia mea si a sotiei. Multi dintre membrii familiei sotiei mele detin functii imortante in guvern sau diverse institutii. Imi va fi mult mai usor sa obtin o semnatura sau favor din partea lor odata ce am fost introdus ca membru al familiei si invers, daca eu pot sa ii ajut cu ceva vor apela direct la mine ca la o ruda apropiata ce sunt.”

Casatoria este de fapt un contract, un act legal care stipuleaza drepturi si obligatii pentru doua persoane, si in anumite sociteati se pare pentru doua famili iar petrecerea barbatilor in lume araba sarbatoreste incheiera acestui contract ca atare, cu barbati ce isi strng mainile si beau un pahar de …cafea arabeasca in cinstea afacerii sau asocierii abia semnate.

Bineinteles ca peste tot in lume nunta si petrecerea femeilor este o ocazie de a te da mare si a arata lumii ce de mai poti tu. Numarul cat mai mare de invitati, locatiile in hoteluri scumpe si fabuloase, rochii si bijuterii ostentative, toate sunt menite sa arate puterea de cumparare a famillior care se reunesc prin contractul nuptial.

Favoritismul pe baza de rudenie se preactica, peste tot inlume dar este condamnat de societatile occidentale in timp ce in Orient este un lucru normal si de la sine inteles. Se spune ca unificarea acestei tari a fost facuta pe baza de casatorii. Fondatorul si fostul presedinte Emiratelor Sheikh Zayed si-a luat sotii din familile conducatoare ale celor 7 emirate.

Legaturile familiale sunt totusi mult mai complexe decat cele implicate de un simplu contract juridic. Afectiunea care se creaza intre membri unei familli ar trebui sa primeze. Eu una nu am putut niciodata intelege conceptul de a dori decesul unei rude pentru a obtine o mostenire. Omul acela, ruda ta ar trebui sa aiba o vloare intrinseca atat materiala dar mai ales spirituala mult mai mare decat orice avere posibila.

Familia este cea care a creat societatea, societatea moderna insa dezintegreaza legaturile de familie. Distantele din ce in ce mai mari, timpul din ce in ce mai limitat si mai ales egoismul din ce in ce mai pronuntat ne indeparteaza de cei mai puternici aliati ai nostri – neamurile. Anumite societati in lume inca functioneaza pe baze tribale – sunt ei mai putin civilizati sau mai intelepti? Ramane de vazut. Probabil ca am vazut prea multe teorii ale conspiratiei, dar cateodata am senzatia ca aceasta dezintegrare a legaturilor de familie e facuta in mod dirijat si constient pentru a ne face mai slabi, mai maleabili si mai usor de folosit de catre indivizi cu putere de manipulare si diverse interese.