Cum weekendul asta am fost maimutica de servici si hotelul a fost arhiplin am ajuns acasa sambata noapte pe la doua. Dar cum ieri si azi am fost libera de Eid Al Adha mi-am propus sa dorm cat incape.

Am visat ca vorbeam cu mama. Undeva in departare se auzeau mugete de elefanti speriati. 'Imi amintesc ca mi-ai spus despre elefantii maltratati in vecinatate, dar este prima oara cand ii aud si constientizez ce se intampla. Oare de ce nu i-am auzit pana acum?' am intrebat-o pe mama in vis.

Undeva la marginea visului am inceput sa realizez ca mugetele respective veneau din lumea reala si creierul meu buimacit de somn incerca din rasputeri sa le dea un sens. La inceput am crezut ca e un barbat ce striga din toti rarunchi - un scandal in familie? O cearta de betivi? Doamne sa fie o crima la mine in bloc?

Pe masura ce m-am trezit mi-am dat seama ca sunt totusi sunetele unui animal. Un muget de capra. Nu, nu un behait, mugea pur si simplu.

O capra pe balconul vecinilor mei de jos mugea cu un glas plin de frica, de teroare si disperare.

Ieri a fost zi de sarbatoare la musulmani. Ziua de sacrificiu. Ziua cand se taie capra. O crima avea sa se petreaca la mine in bloc, si capra stia ca urmeaza sa fie taiata.

Disperata de somn am facut plangere la paza blocului. Ca urmare vecina a iesit sa linisteasca capra ale carei sunete s-au calmat.  Insa nu am reusit sa adorm. Am anumite momente de empatie, si din nefericire devenisem empatica cu ... capra. Nu, nu sunt vegetariana si probabil ca daca mi s-ar pune o friptura de capra in farfurie as manca-o fara nici un fel de greata. Dar tipetele alea disperate care m-au trezit din somn mi-au creat o senzatie de frica si groaza. Cu siguranta nu la fel de intense ca ale animalui dus intr-un mediu nefamiliar in asteptare de a fi macelarit, dar undeva la limita spatiului meu emotional percepeam teroarea acestuia.

Nu stiu unde a fost produs omorul pentru ca mi-a fost teama sa ma uit, dar cred dupa sunete ca s-a intamplat undeva in casa si nu sub balconul meu. Am fost atat de ravasita de soarta caprei incat nici nu i-am facut o poza – eu care pozez toate ciudateniile intalnite in orasul asta.

Dupa omor frica a incetat, dar galagia s-a reinstalat - vecinii vorbind tare la telefon, copii tipand, sunete de ciocan folosit probabil la transarea carnii.

I-am urat pe vecinii mei profund atat pentru chinuirea si uciderea caprei cat si pentru ruinarea somnului meu dupa care tinjam atat. M-am gandit la ei in tot felul de termeni peiorativi: tarani needucati care nu stiu normele vietii la bloc, barbari necivilizati.

Dupa ce mi-a mai trecut furia am inceput sa ma gandesc ca de fapt sunt o mare ipocrita. In fond si la urma urmei nu de mult bunicii mei taiau purcelul de craciun si mielul de pasti. E adevarat ca in propria curte si nu intr-un bloc unde stau cu chirie. E adevarat ca nu imi facea mare placere ritualul si ca nu am gustat miel in toti anii aceea cand ii vedeam sacrificati. Dar nu m-am gandit niciodata la bunicii mei ca fiind 'barbari necivilizati' sau 'tarani needucati'. Dimpotriva am admirat intotdeauna puterea lor de a tine o gospodarie la tara, de a fi capabili sa creasca si da sa sacrifice animale. Desi usor infricosator si respingator ritualul sacrificiului a fost intotdeauna fascinant. Si apoi intr-o lume a lui 'mananca sau esti mancat' empatia pare a fi mai mult un handicap decat o calitate.

Am vazut cateva filme americane in care acest sacrificiu al caprei este privit ca barbaric, ba chiar satanist.

Sacrificiul este un obicei stravechi cu profunde semnificatii religioase. Anticii practicau tot felul de sacrificii, inclusiv cel uman.

Egiptenii sacrificau si ei un miel pentru sarbatorirea zeului Amon – zeu cu chip de berbec

In Vechiul Testament Avraam este gata sa isi sacrifice singurul fiu pe altarul Domnului. Fiul este crutat si un berbece este jerfit in schimb la porunca lui Dumnezeu.

Evreii jerfeau miei in ziua de pasti in amintirea exsodului. Pentru a fi feriti de ultima plaga pe care Dumnezeu a trimis-o egiptenilor – moartea primilor nascuti – evreii au sacrificat un miel si uns pragul usii cu sangele acestuia.

Desi pentru crestini jerfa suprema a fost infaptuita de insusi Isus Christos anuland asfel necesitatea aduceri altor jerfe, an de an crestinii sarbatoresc invierea Domnului jerfind un miel. Crestini au dat o semnificatie noua unui obicei stravechi – jerfa mielului simbolizand in acest caz jerfa lui Christos – Mielul Domnului.

In Ziua Sacrificiului (Eid Al Adha) musulmani comemoreaza sacrificiul lui Avraam. Sacrificiul berbecului care a inlocuit unicul fiu al lui Avraam pe altar. In conceptia musulmana unicul fiu la vremea sacrificiului era Ishmel iar nu Isac asa cum percep evreii si crestinii. Animalul sacrificat este impartit in trei: o parte pentru familie, o parte pentru rude, prieteni si vecini, o parte pentru saraci.

Schimbarile demografice actuale ce prezinta o tendinta de urbanizare accelerata limiteaza resursele necesare practicarii acestor ritualuri religioase.

Valoarea religioasa a ritualui se pierde prin inlocuirea sacrificiului propriuzis cu o bucata de carne de miel cumparata de la macelarie.

Lasand la o parte aspectul religios, din punct de vedere nutritiv conceptul islamic de halal este extrem de sanatos. Bunicii mei cresteau animale in mod traditional in propria gospodarie (organice cum se spune acum) si le sacrificau prin taiere si scurse de sange. Industria alimentara moderna 'civilizata' ne vinde la niste preturi din ce in ce mai mari animale ingrasate fortat (genetic, cu hormoni, sau cu alimente pe care animalul nu le mananca in mediul natural - porumb). Animale ce sunt electrocutate in conditii mizere. Empatizez cu aceste animale? Nu! Nu empatizez, doar le mananc. De ce? Nu sunt ucise sub balconul meu.

Pot sa imi condam vecinii ca de 'pastle' lor efectueaza un act religios important. Ca vor sa puna pe masa copiilor un aliment traditional, natural si relativ sanatos? Cat trebuie sa sacrificam din traditii si cat trebuie sa ne indepartam de modul nostru naturalde a exista ca sa traim 'civilizat'?

Eid Al Adha - Semnificatii
Eid Al Adha - Pregartiri
Mielul pe masa românilor